Intră acum și în grupul de
În localitatea suceveană Marginea se derulează un proiect cofinanţat prin fonduri europene, privind organizarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor menajere şi reciclabile. Proiectul are o durată de implementare de doi ani, iar valoarea investiţiei este de aproape 450.000 Euro, din care aproape 400.000 reprezintă fonduri europene.
Conform declaraţiilor responsabilului de proiect din cadrul Primăriei Marginea, Carmen Mihailescu, proiectul s-a născut din dorinţa de a avea un mediu mai curat şi mai sănătos pentru actualii locuitori ai comunei Marginea, dar mai ales pentru generaţiile viitoare. Scopul proiectului este înfiinţarea şi dotarea corespunzătoare a Serviciului Public de Salubritate din comuna Marginea, judeţul Suceava, care va putea fi extins şi în comunele vecine, la cererea acestora.
Prin infiinţarea şi dotarea corespunzătoare a Serviciului Public de Salubritate aferent localităţii Marginea, se va stimula dezvoltarea activităţii de colectare selectivă, cu valorificarea fracţiilor reciclabile. Materializarea proiectului va conduce pe termen mediu, la creşterea atractivităţii zonei în vederea atragerii de investiţii în sectorul de afaceri.
Intră acum și în grupul de