Intră acum și în grupul de
Un tânăr băut a fost prins după o urmărire în trafic pe străzile municipiului Suceava ce a avut loc luni, puțin după miezul nopții.
Astfel, în jurul orei 00:20, un echipaj de poliție a observat pe str. Curtea Domnească autoturismul marca Volkswagen Passat care avea un mers sinuos. Șoferul nu a vrut să oprească la solicitarea polițiștilor, motiv pentru care mașina fugarului a fost urmărită de două echipaje de poliție.
Autoturismul a circulat pe str. Mărăști spre Baia Comunală, virând la un moment dat spre str. Veronica Micle. Acolo, șoferul a intrat cu roata stângă în bordură, spărgând janta și cauciucul.
Chiar și așa, conducătorul auto a încercat să-și continue deplasarea, dar după 50 de metri a oprit. Din mașina abandonată cu motorul pornit au ieșit două persoane care au încercat să fugă printre blocuri, însă fără succes.
Ambele persoane au fost prinse, stabilindu-se că la volan se afla un tânăr de 22 ani din Ipotești.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la SJU Suceava, tânărului i-a fost recoltată o singură mostră biologică în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, el refuzând recoltarea celei de-a doua probe.
Pe lângă asta, s-a stabilit că tânărul nu are permis de conducere. Verificările au mai arătat că atât ITP-ul, cât și RCA erau expirate. Drept urmare, tânărul a fost amendat cu 2305 lei, iar polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare.
Pe lângă amendă, tânărul s-a ales și cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Intră acum și în grupul de