Bătrână de 91 ani, ucisă de o vacă nesupravegheată în comuna Dolhești


Intră acum și în grupul de

O bătrână din comuna Dolhești și-a pierdut viața în urma rănilor ce i-au fost provocate de o vacă. Cazul a avut loc miercuri, 9 iunie.

În seara zilei amintite, femeia de 91 ani se deplasa la o rudă care locuiește în același sat, respectiv Valea Bourei. În timp ce mergea pe un drum forestier, bătrâna a trecut pe lângă o cireadă de vaci. Animalele nu erau supravegheate.

Din motive neclare, o vacă a împuns bătrâna cu coarnele și a trântit-o la pământ. Femeia a suferit multiple traumatisme și a fost transportată la UPU Suceava, unde a murit peste câteva ore.

De precizat că vacile veneau de pe un islaz administrat de un localnic de 67 ani, anume el fiind cel care a eliberat animalele și le-a lăsat nesupravegheate. Astfel, polițiștii continuă cercetările pentru fapta de „ucidere din culpă”.


Intră acum și în grupul de