Un transport încărcat cu cherestea peste prevederile avizului de însoțire și altul fără aviz, depistate luni în județul Suceava. Polițiștii au confiscat în total 8,8 mc de materiale lemnose


Intră acum și în grupul de

În cursul zilei de 14 iunie, polițiștii suceveni au depistat în trafic două transporturi de materiale lemnoase ce aveau nereguli. În ambele cazuri au fost aplicate amenzi, totodată fiind confiscată și cantitatea de materiale lemnoase transportată ilegal. Pe lângă asta, un fost verificat și un al treilea transport, care s-a adeverit a fi legal.

Foto simbol.

Amendă de 9.000 lei pentru o firmă din Molid

Cea mai mare cantitate transportată ilegal a fost identificată pe Drumul European E85, unde au acționat polițiștii din Vadu Moldovei.

Astfel, a fost oprit pentru control un ansamblu rutier condus de către un bărbat (63 ani) din Vama. Potrivit avizului de însoțire emis de către o societate comercială din Molid și cu punct de încărcare în Frasin, în vehicul ar fi trebuit să fie 51,387 mc de cherestea rășinoase brad.

Însă verificările au arătat că autotrenul transporta 56,872 mc cherestea tivită brad, adică cu 5,485 mc în plus față de volumul avizat.

Cantitatea transportată în plus, în valoare de circa 3.500 lei, a fost confiscată, iar societatea comercială a fost sancționată cu două amenzi, în valoare totală de 9.000 lei.

3,4 mc lemn de foc confiscați la Vatra Dornei

Celălalt transport cu nereguli a fost depistat pe raza municipiului Vatra Dornei. Mai exact, un tânăr (26 ani) din Ciocănești transporta cu o autoutilitară 3,472 mc lemn de foc esență molid, fără a avea documente de proveniență.

Tânărul s-a ales cu o amendă, iar lemnul de foc a fost confiscat și predat lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.

Polițiștii nu au găsit abateri la un transport semnalat la 112 ca fiind ilegal

În aceeași zi, un sucevean a apelat 112 susținând că de la Palma spre Marginea se deplasează „un camion cu lemn ilicit”.

Vehiculul a fost interceptat pe raza comunei Sucevița. În autoutilitara respectivă, condusă de un bărbat (49 ani) din Sucevița, erau 15,31 mc lemn rotund fag.

Verificările polițiștilor au arătat că încărcătura nu depășea în înălțime racoanțele laterale de susținere, iar avizul de însoțire era valid.


Intră acum și în grupul de