Intră acum și în grupul de
O căprioară, ajunsă în curtea unei societăți comerciale din localitatea Vadu Moldovei, a fost salvată de către localnici. Animalul a fost preluat de reprezentanții Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.
Evenimentul a fost anunțat de Jandarmeria Suceava, care a precizat că administratorul societății comerciale a solicitat ajutorul autorităților astăzi, 15 iunie, în jurul orei 12:30.
Jandarmii din Fălticeni au constatat că animalul nu se simțea bine. Aceștia au ridicat căprioara de la sol, solicitând la rândul său sprijinul AJVPS Suceava.
Citiți și: Doi pui de căprioară abandonați de mamă, salvați de o femeie din Dărmănești
Intră acum și în grupul de