Două microbuze furate din Italia, găsite pe raza județului Suceava


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au depistat duminică, 20 iunie, două microbuze marca Mercedes Sprinter, care erau căutate de către autoritățile din Italia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, cele două vehicule au fost oprite pentru control în jurul orei 01:10, în timp ce se deplasau pe E 58, pe raza localității Trei Movile.

Microbuzele erau înmatriculate în Slovacia, respectiv Polonia, dar fiind conduce de doi suceveni.

Astfel, controlul în baze de date a arătat că ambele vehicule erau semnalate ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia. Mai mult de atât cele două microbuze aveau seria șasiului modificată iar numerele de înmatriculare aparțineau altor autovehicule.

Cele două microbuze, în valoare totală de 147.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: tăinuire, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.


Intră acum și în grupul de