Intră acum și în grupul de
Maternitatea Spitalului Municipal Fălticeni nu corespunde normelor, de aceea unitatea sanitară nu are decât autorizaţie temporară de funcţionare. Pereţi exteriori care stau să cadă, crăpături în zidurile interioare şi tâmplărie distrusă. Acestea sunt condiţiile în care vin pe lume copiii din zona oraşului sucevean Fălticeni, iar mămicile stau în saloane insalubre. „Doamne fereşte de un seism. Se prăbuşeşte un perete, plafonul în saloane. Punem sănătatea pacienţilor şi a personalului în pericol”, declarat medicul Maternităţii Fălticeni, Simona Lupu.
Administratorii spitalului nu pot decât să cârpească clădirea, deoarece imobilul a fost revendicat şi câştigat în instanţă. „Este o clădire din 1896, revendicată şi dată comunităţii evreieşti. Strada este coborâtă cu câţiva metri, pământul merge la vale”, a declarat directorul administrativ al Spitalului Municipal Fălticeni, Mircea Lupu.
În plus, dacă s-ar face un test septic maternitatea nu l-ar trece. „Nu putem interveni cu mijloace de reparare de curăţenie decât folosind varul şi dezinfectantele. Există oricând riscul de a se declanşa o infecţie de interior”, spune directorul Spitalului Municipal Fălticeni, Adrian Sigmund.
Totuşi, la începutul anului, Ministerul Sănătăţii Publice a alocat, în bugetul pe anul 2010, suma de un milion de lei pentru continuarea lucrărilor la noul Spital Municipal din Fălticeni. Anunţul a fost făcut atunci de primarul din Fălticeni, Vasile Tofan, care a adăugat că potrivit bugetării multianuale, tot pentru spitalul din acest municipiu este prevăzută suma de opt milioane de lei, care ar urma să fie alocată în anii 2011 şi 2012.
Lucrările la Spitalul Municipal Fălticeni au fost începute în anul 1991, termenul iniţial pentru finalizarea investiţiilor fiind de 36 de luni. Vasile Tofan a precizat că, din lipsa fondurilor, lucrările au fost sistate mai mulţi ani, investiţia fiind în prezent în diferite stadii de execuţie, pe fiecare corp de clădire în parte.
Primarul din Fălticeni a mai spus că în momentul de faţă spitalul funcţionează în nouă clădiri, aflate în mai multe zone ale municipiului. „Spaţiile sunt improprii funcţiunilor sanitare moderne, mai ales că se află într-o stare avansată de uzură şi sunt amortizate în totalitate. Mai mult, două clădiri, în care funcţionează maternitatea şi contagioasele, au fost retrocedate, spitalul având calitatea de chiriaş”, a mai declarat primarul Tofan.
Intră acum și în grupul de