Intră acum și în grupul de
„La 1 iulie 2010 vom finaliza procesul de descentralizare. Dar, aşa cum am promis, am considerat necesar să luăm mai întâi unele măsuri de eficientizare a spitalelor înainte ca acestea să fie predate autorităţilor locale. Alături de plata datoriilor pe care sperăm că vom reuşi să o rezolvăm în curând, raţionalizarea paturilor din unităţile sanitare şi realizarea unei structuri eficiente erau necesare. Raţionalizarea spitalelor va modifica din temelii un sistem sanitar prăfuit, învechit şi închistat în structuri nefuncţionale care nu s-au schimbat de 20 de ani şi care, în anul 2010, nu mai fac faţă nevoilor pacienţilor, dar şi angajaţilor din Sănătate”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Ultima măsură a MS nu va afecta acordarea de asistenţă medicală către pacienţi deoarece au fost reduse, cu prioritate, paturile din secţiile care pot face servicii medicale în regim ambulator, ca de exemplu secţiile de dermatologie, oftalmologie, boli interne etc.
În următoarea perioadă vor fi emise ordinele de ministru cu noile structuri ale unităţilor sanitare.
La sfârşitul lunii februarie a.c., trei echipe ale Ministerului Sănătăţii (conduse de către secretarii de stat) au început în teritoriu o amplă analiză a structurilor organizatorice a fiecărei unităţi sanitare în parte. Evaluarea a avut ca obiect principal analiza şi eficientizarea unităţilor sanitare cu paturi, concomitent cu reducerea numărului de paturi.
Pe data de 6 martie, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost chemată la „raport” în faţa comisiei. Echipa de evaluatori ai Ministerului Sănătăţii a fost condusă de secretarul de stat Cristian Irimie. „Am făcut o evaluare a spitalelor din toate judeţele ţării iar la Suceava, această evaluare a ieşit foarte bine, Spitalul judeţean Suceava fiind un exemplu pentru celelalte spitale din ţară. Din fericire pentru mine, nu ne-am făcut de râs, dimpotrivă, am oferit un exemplu”, a declarat secretarul de stat Cristian Irimie, care este, precum se ştie, sucevean.
Cât priveşte numărul de paturi, spitalele sucevene au acum în total 3.272 de paturi, după ce în 2002 existau 3.808 paturi. Cele mai multe, 1.279, sunt la Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, urmat de Municipalul din Rădăuţi, cu 520 de paturi. Cele mai puţine, 80 de paturi, sunt la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc şi la Solca, iar 85 de paturi are Spitalul Orăşenesc din Siret.
Pe de altă parte, există riscul ca o parte dintre spitale, cele considerate ineficiente, să fie transformate în unităţi medico-sociale. Preşedintele Traian Băsescu a precizat recent că un număr de 150-200 spitale din cele 450 din ţară ar trebui închise, chiar. Totuşi ministrul Sănătăţii spune că nu se va lua această măsură.
„După 4 luni de mandat susţin în continuare, şi cred eu fără să greşesc, că soluţia ce trebuie implementată imediat pentru revigorarea sistemului sanitar o reprezintă descentralizarea acestuia. În niciun caz nu consider că este oportun ca în aceste zile să punem lacătul pe poarta spitalului şi să disponibilizăm personal medical, şi aşa insuficient. Descentralizarea trebuie realizată şi ea va duce spitalul către decizia comunităţii locale, adică a cetăţeanului”, a declarat ministrul Sănăttţii, CSEKE Attila.
În spitalele de stat din judeţ lucrează 294 de medici, 1395 de asistente medicale şi 919 infirmiere, brancardieri şi alte categorii de personal auxiliar sanitar.
Intră acum și în grupul de