Intră acum și în grupul de
Un bărbat (53 ani) din satul Dolheștii Mici și-a pus capăt zilelor pe fundalul unui conflict în familie. Pe lângă asta, el a incendiat locuința al cărei proprietar era. Cazul s-a produs miercuri, 30 iunie.
Inițial, în jurul orei 13:00, o localnică a observat că de la un geam al locuinței învecinate ieșeau flăcări și un fum negru. Femeia a apelat 112. Până la sosirea pompierilor, mai mulți localnici au încercat să stingă flăcările aruncând găleți cu apă.
După ce incendiul a fost lichidat, pompierii au găsit în interiorul casei o butelie cu gaz metan care era deschisă și elimina gaz. Pompierii au îndepărtat butelia.
În același timp, tot în cadrul intervenției, pompierii au depistat trupul neînsuflețit al proprietarului. Bărbatul era spânzurat în podul grajdului din spatele casei. Un localnic a confirmat că bărbatul de 53 ani era proprietarul locuinței.
Echipajul SMURD a efectuat manevre de resuscitare timp de 45 minute, însă bărbatul nu a mai răspuns manevrelor.
Primele cercetări ale polițiștilor au arătat că între bărbat și soția sa s-a produs recent un conflict, iar cu o zi înaintea tragicului eveniment, femeia și fiul lor l-au părăsit pe bărbat.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind distrugere și ucidere din culpă.
Intră acum și în grupul de