Intră acum și în grupul de
La admiterea în liceu din această vară, aproximativ 1000 de elevi nu vor putea participa, după ce nu au promovat teza la limba română ce s-a susţinut în data de 4 mai. Potrivit IŞJ Suceava din cei 8.362 elevi înscrişi, la evaluarea la limba română au absentat 187, iar 962 nu au promovat nereuşind să obţină minim nota 5. În urma notelor puse de cei 2 profesori corectori, 212 elevi au luat nota 10, 1.541 au fost notaţi cu 9, 1.612 cu 8, 1.514 au obţinut nota 7, 1.297 nota 6, iar la limita promovării au fost 1.037 de elevi ce au luat nota 5.
În data de 12 mai, s-a susţinut şi evaluarea la matematică, rezultatele urmând a fi centralizate zilele acestea.
Notele obţinute la evaluarea sumativă la limba română şi matematică vor conta în proporţie de 25% din media finală, pe baza căreia se va realiza admiterea la liceu, în luna iulie. 25% va fi reprezentat de notele obţinute la tezele unice susţinute în clasa a VII-a, iar restul de 50% reprezintă media generală a claselor V-VIII.
Menţionăm că, în toamnă Ministerul Educaţiei a schimbat modul în care se realizează atât evaluarea naţională, cât şi formulele de calcul a mediei de admitere la liceu. Practic, în locul tezelor unice, din acest an, a fost introdusă evaluarea naţională sumativă la limba şi literatura română şi matematică.
Testarea a fost susţinută în 179 unităţi şcolare, care au fost arondate la 29 centre de comunicare, organizate pentru preluarea şi transmiterea subiectelor.
Intră acum și în grupul de