Intră acum și în grupul de
Preşedintele Uniunii Judeţene Sindicale Sanitas Suceava, Ana Ionescu, participă marţi, la Bucureşti la întrunirea Consiliului Naţional al Federaţiei, care urmează să stabilească viitoarea strategie a acţiunilor de protest. Potrivit acesteia, angajaţii din sistemul sanitar sunt nemulţumiţi de măsurile luate de Executiv cu privire la reducerea salariilor personalului bugetar, dar şi de faptul că din luna iulie se va termina bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
„Sindicaliştii solicită ca reducerea cu 25% a veniturilor să nu se aplice şi la angajaţii care au salarii mici. Îmbrăţişăm reforma, dar noi privim problema şi prin prisma protecţiei salariale”, a declarat preşedintele Sanitas Suceava, sindicat care numără 2.500 de membri.
La mitingul organizat în Bucureşti pe data de 19 mai, la care au participat şi 60 de sindicalişti din sectorul sanitar sucevean, Federaţia Sanitas a anunţat că după data de 25 mai s-ar putea ieşi în stradă ca urmare a micşorării salariilor.
Preşedintele Sanitas, Marian Petcu, a afirmat că primii disponibilizaţi care ar putea să apară în sistemul bugetar sunt angajaţii TESA din Sănătate, pentru a se evita reducerea cu 25% a veniturilor doctorilor şi asistentelor medicale. De menţionat că în sectorul sanitar şi în domeniul asistenţei sociale lucrează aproape 330.000 de persoane, dintre care 80.000 sunt personal TESA (angajaţi din sectoarele tehnic, economic şi administrativ).
„I-am cerut preşedintelui să promoveze în regim de urgenţă un Pact naţional pentru Sănătate, precum cel iniţiat în învăţământ, astfel încât, la începutul anului viitor, să putem vorbi de venituri mai mari în sistemul sanitar şi să putem prinde în bugetul pe 2011 un buget mai mare pentru Sănătate. Sigur că reformarea sistemului sanitar va viza şi restructurarea numărului de angajaţi, dar vorbim aici de disponibilizări doar din rândul personalului din zona administrativă a spitalelor”, a spus Marian Petcu.
Intră acum și în grupul de