Tânăr băut, prins în trafic la Rădăuți la câteva ore după ce o patrulă l-a observat consumând băuturi alcoolice pe o terasă


Intră acum și în grupul de

Polițiștii rădăuțeni au identificat în trafic un tânăr din Milișăuți care a condus băut.

Tânărul de 25 ani a fost prins joi, 29 iulie. El conducea un Mercedes pe strada Piața Unirii din Rădăuți.

Curios este faptul că, în jurul miezului nopții, o patrulă de poliție a observat mașina respectivă în dreptul unei terase din localitate, unde mai mulți tineri consumau băuturi alcoolice.

Câteva ore mai târziu, patrulând zona, aceeași polițiști au observat vehiculul pus în mișcare.

Astfel, tânărul șofer a fost oprit pentru control și testat cu aparatul etilotest. Rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat penal.


Intră acum și în grupul de