Intră acum și în grupul de
În perioada 29-30 iulie a.c., poliţiştii suceveni au acţionat au organizat activități de responsabilizare și conștientizare a bicicliștilor, iar în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 4 infracțiuni flagrante la regimul rutier (în special lipsa permisului de conducere pentru conducătorii de mopede) și au aplicat 145 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 lei (cele mai multe dintre ele fiind aplicate bicicliștilor, mopediștilor și căruțașilor).
Pentru încălcarea legislație rutiere de către bicicliști au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale. Totodată s-au purtat discuții cu bicicliștii identificați pentru responsabilizarea și conștientizarea acestora.
În cadrul acțiunii au fost reținute 13 permise de conducere dar și 5 certificate de înmatriculare.
Activitățile au scopul de a-i face pe biciclişti să conştientizeze că nerespectarea regulilor de circulaţie şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime şi totodată le-au reamintit câteva sfaturi care să-i ferească de incidente:
- Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător.
- Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
- Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
- NU traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!
- Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.
Se interzice conducătorilor de biciclete:
– să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;
– să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
– să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
– să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
– să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
– să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
– să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;
– să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
– să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
„Recomandăm o atenție sporită atât motocicliștilor și bicicliștilor, cât și față de aceștia, având în vedere mai ales că prezenţa acestora pe drumurile publice este una nepermanentă, cu specific sezonier şi, în cea mai mare parte, condiţionată de condiţiile meteo”, a precizat Poliția Suceava.
Totodată, motocicliștii sunt sfătuiți să adopte permanent o conduită preventivă, având în vedere că în țara noastră prezenţa acestora în trafic are specific sezonier.
„Viteza de deplasare a fost dintotdeauna un factor important în evenimentele rutiere în care au fost implicaţi motociclişti, precum şi portul echipamentelor de protecţie şi utilizarea permanentă a luminilor de întâlnire, acestea fiind obligaţii în măsură să reducă semnificativ riscul implicării şi urmările unor eventuale evenimente rutiere. De asemenea, sfătuim motocicliştii să circule cu viteză redusă, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu se angajeze în manevre riscante în trafic”, a menționat Poliția Suceava.
Totodată, pentru copiii care se deplasează pe biciclete, în special cei de vârste mici, se recomandă să înveţe mersul pe bicicletă pe trasee special amenajate sau în afara drumului public, sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier.
„Reamintim obligaţiile legale referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a purta vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier. Totodată, sfătuim bicicliştii să se asigure întotdeauna că intenția de schimbare a direcţiei de mers a fost observată de ceilalți participanți la trafic”, a conchis Poliția Suceava.
Intră acum și în grupul de