ISJ si scolile din judet, instiintate oficial despre greva generala ce debuteaza luni


Intră acum și în grupul de

Sindicatele din învăţământul sucevean au trimis către IŞJ Suceava şi şcoli note prin care anunţă declanşarea grevei generale din 31 mai. Liderul Sindicatului Învăţământ „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, a declarat că 84 la sută dintre membrii de sindicat s-au pronunţat pentru declanşarea grevei generale pe o perioadă nedeterminată.

Potrivit acestuia după ce anunţul ajunge în şcoli, elevii vor fi înştiinţaţi în legătură cu greva generală iar activitatea va fi asigurată cu o treime din salariaţi pentru rezolvarea problemelor curente.

Liderii de sindicat din grădiniţele cu program prelungit urmează să discute cu părinţii întrucât este mai dificil ca aceştia să-şi lase copiii acasă, a mai spus Constantin Cernica, adăugând că aceste cadre didactice vor intra, treptat, în grevă.
Cât priveşte durata protestului, acesta a menţionat că „se va derula până când colegii din sindicat vor fi de acord cu anumite rezultate ale negocierilor între FSLI şi Guvern”.

La rândul său, preşedintele Sindicatului din învăţământ „Bucovina” Rădăuţi, Gheorghe Şorodoc, a declarat că membrii Consiliului coordonator al sindicatului, întruniţi în 19 mai, au votat în unanimitate pentru declanşarea grevei generale. Acesta a spus că, potrivit statutului, liderii grupelor sindicale vor discuta cu membrii de sindicat pentru a reevalua opinia acestora înaintea declanşării acestei forme de protest.

De asemenea, liderul rădăuţean a recomandat liderilor grupelor sindicale să le transmită elevilor să nu vină luni la cursuri. În privinţa şcolilor speciale din Rădăuţi şi Bivolărie, care au şi program de internat, s-a sugerat ca elevii să fie supravegheaţi şi să se desfăşoare alte activităţi educative decât cele de predare şi evaluare.

Sindicatul Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava are 8.500 de membri, iar Sindicatul Învăţământ „Bucovina” Rădăuţi are 2.635 de membri de sindicat.


Intră acum și în grupul de