Țigări de contrabandă ascunse într-un microbuz, descoperite de câinele polițist Cey, în Vama Siret


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au confiscat 1.500 pachete de țigări care au fost găsite în microbuzul unui tânăr care încerca să intre în România prin Vama Siret. Țigările au fost depistate datorită câinelui polițist Cey.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, marţi, 3 august, un cetățean român (23 ani) s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, conducând un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în România.

Echipa de control însoţită de câinele poliţist Cey, specializat pe detectarea produselor din tutun, a efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă, în vederea sustragerii de la controlul vamal, după bancheta din spate a microbuzului, cantitatea de 1.500 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 2.250 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei.


Intră acum și în grupul de