Accidentul de la Salcea a fost provocat de un tânăr băut care nu a respectat regimul de viteză


Intră acum și în grupul de

Primele cercetări în cazul accidentului de la Salcea, produs în dimineața de marți, 10 august, au arătat că unul dintre șoferii implicați era băut.

Reamintim că în jurul orelor 07:50, un autoturism și un camion au intrat în coliziune pe DJ 290, la ieșire din Salcea spre Verești.

Astfel, s-a constat că un tânăr (24 ani) din comuna Fântânile conducea autoturismul Volkswagen, iar într-o curbă a intrat în coliziune laterală cu camionul condus regulamentar de un bărbat (47 ani) din comuna Drăgoiești.

Cauzele accidentului au fost mai multe, respectiv viteza prea mare, nepăstrarea distanței laterale, dar și alcoolul. Testarea cu aparatul etilotest a arătat că tânărul avea 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului a fost rănit doar șoferul autoturismului, care a fost spitalizat cu TCF.

Astfel, tânărul este cercetat penal pentru „vătămare corporală din culpă” şi „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”. Pe lângă asta, polițiștii l-au mai sancționat prin reținerea certificatului de înmatriculare şi plăcuţelor cu numărul de înmatriculare pentru lipsa RCA.


Intră acum și în grupul de