Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 23 ani a fost reținut pentru 24 de ore și riscă o măsură preventivă după ce a acroșat cu mașina o femeie (52 ani) din Horodnic de Jos care se deplasa în calitate de pieton.
Accidentul s-a produs miercuri, 11 august, în jurul orei 22:00, pe un drum din centrul comunei menționate.
După ce a lovit pietonul, tânărul a fugit de la locul accidentului. Cu toate acestea, el a fost identificat a doua zi dimineața datorită efortului comun al polițiștilor din comună, dar și a celor din Rădăuți.
Este vorba despre un tânăr de 23 ani, localnic, care conducea un BMW. Autoturismul care prezenta avarii a fost ascuns în garajul familiei.
În aceeași zi tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. În prezent, el se află în CRAP Suceava și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării unei măsuri preventive .
Tânărul este cercetat penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.
Intră acum și în grupul de