Bătrână de 71 ani, accidentată de o mașină pe trecerea de pietoni din dreptul Primăriei Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

O femeie de 71 ani a fost accidentată de o mașină pe trecerea pentru pietoni din fața Primăriei Gura Humorului. Accidentul s-a produs luni, 30 august, iar pietonul a ajuns la spital.

Astfel, bătrâna traversa strada regulamentar, moment în care a fost lovită de autoturismul marca Renault Clio, condus de o localnică de 57 ani.

Imagine ilustrativă

În urma impactului, femeia de 71 ani a suferit o contuzie lombară și a fost transportată la spital.

Primele cercetări ale polițiștilor au arătat că vinovată de producerea accidentului este conducătoarea auto care nu a acordat prioritate de trecere pietonului.

Drept urmare, polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă.”


Intră acum și în grupul de