Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au depistat marți, 7 septembrie, un transport ilegal de materiale lemnoase.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în jurul orei 04:50, o patrulă a observat pe raza localității Vadu Moldovei un ansamblul rutier format din cap tractor și semiremorcă.
Vehiculul era condus de un bărbat (41 ani) din comuna Dorna Arini care transporta, conform avizului de însoțire, cantitatea de 45,548 mc material lemnos – cherestea tivită de esenţă molid.
„Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos înscrisă în avizul de însoţire şi cea transportată, poliţiştii au cerut sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit că bărbatul de 41 de ani transporta 52,683 mc cherestea tivită de esenţă molid, respectiv cu 7,135 mc în plus față de cantitatea din avizul de însoţire”, a transmis IPJ Suceava.
Astfel, șoferul a fost amendat, iar lemnul transportat în plus, în valoare de peste 4.560 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.
Intră acum și în grupul de