Intră acum și în grupul de
Din cauza căldurii, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, au ajuns în week-endul ce a trecut, 15 persoane. Potrivit purtătorul de cuvânt al unităţii medicale judeţene, medicul urgentist Tiberius Brădăţan, pacienţii fac parte din toate categoriile de vârstă, iar o parte dintre ei au fost internaţi. Acesta a precizat că a fost vorba îndeosebi de pacienţi cronici acutizaţi, printre bolnavi regăsindu-se atât tineri cât şi bătrâni, primii cu spasmofilii sau stări de leşin, iar ceilalţi cu probleme neurologice şi cardiace. Medicul urgentist a subliniat că vârstnicii au fost internaţi pentru a fi ţinuţi sub supraveghere medicală.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18, să consume multe lichide, fructe şi legume şi să evite consumul băuturilor alcoolice sau a celor puternic cofeinizate.
De asemenea, în perioadele de caniculă este recomandat consumul zinic de lichide(între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Trebuie să consumăm un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Este bine de ştiut că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
Pe parcursul zilei este bine să facem duşuri călduţe, fără a ne şterge de apă, iar dacă avem aer condiţionat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Este de evitat activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc) şi trebuie avută grija persoanelor vârstnice, a copiilor, persoanelor cu dizabilităţi oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită.
Intră acum și în grupul de