Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au confiscat țigări în valoare de peste 76.000 lei, abandonate de contrabandiști în zona frontierei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch Serițan, luni seara, 13 septembrie, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului Brodina a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat spre localitatea Costileva, mai multe colete voluminoase.
La vederea polițiștilor de frontieră, persoanele au abandonat coletele și au fugit în Ucraina.
În total, au fost găsite 13 ce conțineau 6.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 76.050 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Intră acum și în grupul de