Intră acum și în grupul de
O echipă formată din pompieri militari și voluntari ISU Suceava a alergat în cadrul acțiunii umanitare Ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră 2021.
Potrivit ISU Suceava, evenimentul a fost destinat strângerii de fonduri, pentru ca 100 de copii cu nevoi speciale, din cadrul Centrului „Blijdorp – O Nouă Viață” Suceava, să își petreacă vacanța la mare.
Cu această ocazie, ISU Suceava a transmis: „Sub deviza „Iubește-ți Aproapele”, echipa pompierilor suceveni a ocupat Locul I, pe țară, la strângerea de fonduri. Și nu au fost puține… Suma totală strânsă – 61.600 lei. Cei cinci, care spun despre ei că sunt „o ECHIPĂ care nu cunoaște cuvântul ABANDON”, au fost susținuți de colegi pompieri, dar și de mulți alți buni samariteni, atât din Suceava, cât și din toate colțurile țării. Ba chiar și din străinătate.
Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de echipa câștigătoare și îi felicităm pe colegii noștri! Ne gândim că bucuria imensă a copiilor, la care au contribuit, s-a transformat cu adevărat într-o comoară în Cer…”
Astfel, câștigătorii sunt Sorin Mihalescul – voluntar ISU Suceava, Plt. Ancuța Hulubeac, Plt.maj. Adrian Ungureanu, Adriana Cușnir – voluntar ISU Suceava, Plt. adj. Bogdan Tîmpescu.
Intră acum și în grupul de