Sucevenii bolnavi pot solicita consultatii la domiciliu


Intră acum și în grupul de

Judeţul Suceava deţine 4 autospeciale pentru consultaţii la domiciliu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, bioing. Adrian Popescu, autospecialele au fost repartizate Staţiei de Ambulanţă Suceava şi substaţiilor din Vatra Dornei, Gura Humorului şi Fălticeni. „Cu aceste maşini fac consultaţii la domiciliu medicii de la Ambulanţă. Sunt nişte maşini mai mici, nu salvări, sunt pentru teren, dar sunt dotate cu genţi moderne de prim ajutor pe care le folosesc personalul medical. Un exemplu de eficienţă maximă se înregistrează la Fălticeni. Medicul de acolo o foloseşte şi zi, şi noapte, stă chiar şi peste program. Populaţia are posibilitatea de a solicita consultaţie la domiciliu. Lumea nu prea ştie de această posibilitate. Conducerea Serviciului de Ambulanţă Suceava, chiar doreşte să facă o linie nouă, permanentă, de consultaţii la domiciliu”, a declarat joi, Adrian Popescu.

Suceava poate fi un exemplu de urmat, având în vedere că la nivelul ţării situaţia este diferită. În urma analizei efectuate asupra utilizării autospecialelor de consultaţii la domiciliu a rezultat că, în perioada 2007-2010, din 250 de maşini, 152 nu au fost utilizate sau au fost folosite într-un mod limitat.

Dacă ar fi fost utilizate corect, autospecialele ar fi trebuit să parcurgă mai mult de 10 000 de km în cei 3 ani de funcţionare, conform recomandărilor comisiei de specialitate în medicina de urgenţă şi dezastre. O parte dintre aceste maşini au mai puţin de 500 km parcurşi de la livrare, ceea ce demonstrează că serviciile de ambulanţă nu au prea efectuat consultaţii la domiciliu cu aceste mijloace de transport.

Ca urmare, la propunerea Comisiei MS, ministrul Sănătăţii a dispus redistribuirea, în mai multe etape, a celor 152 autospeciale către alte servicii unde maşinile vor funcţiona la capacitatea normală.

Primele 17 maşini vor fi transferate până în 10 iulie ac, prin proces verbal de predare-primire, fără plată, din custodia serviciilor de ambulanţă din Teleorman, Călăraşi, Dolj, Caraş – Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bistriţa, Covasna, Harghita, Brăila, Constanţa, Galaţi, Vaslui şi Vrancea în administrarea spitalelor de urgenţă din Bucureşti, Piteşti, Craiova, Ploieşti, Timişoara, Arad, Oradea, Cluj, Bistriţa, Tg. Mureş, Braşov, Constanţa, Galaţi, Neamţ şi Iaşi pentru a fi utilizate în structurile regionale de intervenţie.

Ministerul Sănătăţii va continua analiza asupra autospecialelor neutilizate şi următoarele redistribuiri vor fi realizate către centrele de permanenţă şi autorităţile publice locale care se angajează în asigurarea unei gărzi de permanenţă în zonele rurale sau urbane.


Intră acum și în grupul de