Un viraj imprudent – cauza accidentului din Stulpicani cu șapte persoane implicate // Detalii


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava a continuat cercetările în cazul accidentului de la Stulpicani în care au fost implicate șapte persoane, două dintre care au ajuns la spital.

Reamintim că impactul s-a produs marți, 5 octombrie.

Foto: ISU Suceava

Astfel, o femeie (30 ani) din Mânăstirea Humorului conducea un Volkswagen Bora pe DJ 117A în interiorul localității Stulpicani.

În momentul în care a ajuns în dreptul intersecției cu str. Tinov, conducătoarea auto nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers prin viraj la stânga, neacordând prioritate de trecere autoturismului marca Volkswagen Touareg, condus de un tânăr (24 ani) din localitate.

Cele două mașini au intrat în coliziune frontală, una fiind proiectată în afara părții carosabile.

În urma accidentului au fost răniți doi pasageri. Concret, o femeie (42 ani) de pe bancheta din spate a Volkswagen-ului Bora a ajuns la spital cu „plagă ușoară parietală dreapta”. La rândul său, o pasageră (50 ani) din celălalt autoturism s-a ales cu o plagă la buză. Niciuna dintre femei nu a rămas internată.

Primele cercetări indică asupra faptului că vinovată de producerea accidentului este șoferița de 30 ani, care era obligată să acorde prioritate de trecere celeilalte mașini.

Drept urmare, polițiștii au deschis dosar penal privind vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de