Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit joi, 7 octombrie, la un atelier de reparații din cartierul Ițcani al municipiului Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, ctp. Alin Găleată, flăcările au fost observate în jurul orei 23:27.
Altfel, au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava cu trei autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului spațiului tehnic.
Până a fi lichidat, incendiul a distrus acoperișul spațiului tehnic (atelier) pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați si s-au degradat un tub de oxigen și o motocositoare.
Pompierii au salvat restul construcției.
Alin Găleată a precizat că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unor scântei mecanice provocate de un fierăstrău mecanic.
Intră acum și în grupul de