Intră acum și în grupul de
În perioada 11-12 octombrie, Poliția Suceava și Garda Forestieră Suceava au verificat activitatea a doi agenți economici zona Mălini/Cornu Luncii/Slatina care activează în domeniul silvic. Controalele s-au axat pe prevenirea şi combaterea faptelor referitoare la exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos.
De menționat că polițiștii dețineau date potrivit cărora cele două firme comit ilegalități în domeniul achiziţiilor, prelucrării şi comercializării materialului lemnos cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor.
Controalele au confirmat informațiile existente: au fost constatate patru infracțiuni, respectiv câte două de evaziune fiscală și spălarea banilor.
Astfel, ambele societăți comerciale au fost amendate cu câte 5.000 lei. Pe lângă asta, polițiștii au confiscat 12,5 mc de material lemnos în valoare de aproape 2.350 lei.
Intră acum și în grupul de