Intră acum și în grupul de
Poliția Suceava face cercetări în cazul accidentului produs vineri seara în Șcheia în urma căruia au fost avariate două autovehicule, iar unul dintre conducătorii auto, o femeie de 38 de ani din Fălticeni a suferit leziuni ușoare.
Astfel, vineri seara în jurul orelor 19:00, o femeie de 38 ani din Fălticeni, a condus autoturismul pe banda din dreapta a străzii Centurii din localitatea Șcheia, stradă cu sens unic, având direcția de deplasare Suceava spre Șcheia, iar când a schimbat banda de mers, a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de 39 ani, din municipiul Fălticeni
În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule, iar cei doi conducători auto s-au deplasat la Postul de Poliție Șcheia, pentru a soluționa accidentul.
Pe timpul întocmirii documentelor de către lucrătorii din cadrul Postului Comunal de Poliție Șcheia la sediul poliției, conducătoarea auto a acuzat o stare rău, fapt pentru care s-a solicitat o ambulanță, femeia suferind leziuni ușoare, fără a necesita internarea medicală.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de