Un bărbat din Horodnic de Sus a fost reținut pentru că ar fi furat cu un microbuz circa 25 de mc steri de lemn de foc pregătit pentru vânzare de OS Marginea


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 28 de ani din Horodnic de Sus a fost reținut, sâmbătă, în urma unor percheziții fiind acuzat că a furat circa 25 de mc steri de lemn de foc în noaptea de 7 spre 8 octombrie din Cantonul Silvic Gălănești.

Potrivit Poliției Județene Suceava, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au stabilit că din Cantonul Silvic Gălănești din cadrul Ocolului Silvic Marginea care are în administrare o zonă cu vegetație forestieră situată pe raza comunei Gălănești, în lunca râului Suceava, care aparține Primăriei Gălănești a fost sustrasă în noaptea de 07/08.10.2021 cantitatea de aproximativ 25 metri steri lemn foc (aproximativ 12,04 metri cubi) material lemnos ce era depozitat în două locații diferite respectiv în zona în care este autorizată o partidă silvică care se află în curs de exploatare.

Lemnul de foc din speciile pin, frasin, salcie, anin era fasonat, secționat la lungimea de un metru, scos și depozitat în proximitatea zonei forestiere pentru a fi comercializat către populație. În noaptea de 07/08.10.2021, persoane necunoscute, folosind un mijloc de transport au sustras din două locuri unde era depozitat material lemnos, cantitatea de cca. 25 metri steri material lemnos.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt calificat”, iar în urma investigațiilor efectuate a fost identificat microbuzul utilizat la comiterea faptei proprietatea unui bărbat din Horodnic de Sus,  însă acesta era utilizat de un alt bărbat de 28 de ani din aceeași comună.

La solicitarea polițiștilor și unității de parchet, Judecătoria Rădăuți a emis autorizația de efectuare a percheziției domiciliare pentru imobilul din  Horodnic de Sus ce aparține bărbatului de 28 de ani.

Astfel, sâmbătă începând cu ora 06:00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, cu sprijinul unei grupe de luptători SAS au pus în executare mandatul de percheziție emis de către instanță, ocazie cu care în incinta curții imobilului a fost identificat microbuzul ce a fost implicat în comiterea faptei.

Microbuzul a fost ridicat și indisponibilizat pentru cercetări fiind depus la sediul Poliției municipiului Rădăuți în baza ordonanței de ridicare și a procesului verbal de indisponibilizare întocmite cu ocazia percheziției domiciliare.

De asemenea, a fost identificată cantitatea de aproximativ 1,24 metri cubi lemn foc fag pentru care  bărbatul de 28 de ani nu poseda documente de proveniență din transport, material lemnos ce a fost ridicat si transportat la Ocolul Silvic Marginea în vederea stabilirii provenienței, fiind predat în custodie.

Bărbatul de 28 de ani a fost condus la sediul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, iar în urma probatoriului administrat și a audierii în calitate de suspect în prezența apărătorului ales, s-a dispus de către polițiști măsura reținerii preventive sub aspectul comiterii infracțiunii de ”furt calificat”, fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.


Intră acum și în grupul de