Intră acum și în grupul de
Deşi poate fi accesat cu mare greutate, elevii suceveni pot afla la ce liceu au fost repartizaţi de computer, de pe site-ul Ministerului Educaţie. Şi în acest an, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava ultima medie de admitere este una foarte mare, la specializarea Matematică -Informatică, bilingv-engleză. După repartizarea computerizată începută joi, ultima medie cu care s-a intrat la colegiul şi profilul menţionat este 9,74, candidaţii cu rezultate mai mici decât acesta fiind repartizaţi la alte profiluri, în funcţie de opţiunile exprimate.
Nici la profilul Matematică-Informatică bilingv-germană ultima medie de admitere nu este cu mult mai mică, candidatul din coada listei admişilor având media 9,65. La acelaşi colegiu, la Ştiinţe ale Naturii, media ultimului admis a fost 9,53, în timp ce la Ştiinţe Sociale cea mai mică medie cu care s-a intrat este 9,37. La majoritatea specializărilor de la Colegiului Naţional „Petru Rareş”, ultima medie cu care s-a intrat a fost peste 9. Singura specializare unde ultima medie de admitere a fost 7,15 este Filologie.
Într-un clasament al primelor 50 de specializări din ţară, cu cele mai mari medii de admitere, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, cu specializarea Matematică-Informatică bilingv – engleză, se află pe locul 10. În acelaşi clasament, Colegiul „Petru Rareş” se situează şi pe locurile 17 şi 28 cu profilurile Matematică-Informatică – bilingv-germană şi Ştiinţe ale Naturii. Colegiul sucevean este singurul liceu din judeţ care a intrat în topul liceelor din ţară în ceea ce priveşte cel mai greu accesibile specializări.
În judeţul Suceava, 7.082 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris la repartizare pentru a intra la liceu, iar 7039 dintre aceştia au devenit liceeni chiar după prima repartiţie.
În ceea ce priveşte mediile de admitere ale noilor liceeni din judeţul Suceava, acestea oscilează de la 10 la 4,05. Astfel, cea mai mare medie de admitere la liceu este 10, rezultat obţinut de Iustina Crăciun din Fălticeni, elevă care a ales să urmeze Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”. La diferenţă de doar o sutime se află patru absolvenţi de gimnaziu, care au intrat la liceu cu media de admitere 9,99.
La polul opus se află candidaţii cu cele mai mici medii de admitere şi care totuşi au reuşit să intre la liceu. 4,05 este cea mai mică medie cu care doi candidaţi au reuşit să obţină un loc la liceu. În judeţ, 67 de absolvenţi de gimnaziu au intrat la liceu cu medii între 4,99 şi 4,05.
Alţi 43 de elevi din judeţ au rămas nerepartizaţi, deşi unii dintre ei aveau medii de admitere mai mari decât ultima medie cu care s-a intrat la liceu.
Din cauza numărului insuficient de opţiuni exprimate, unii candidaţi au rămas pe dinafară. Fiindcă media pe care o aveau a fost prea mică pentru a intra la liceul dorit şi pentru că nu au optat şi pentru alte specializări, elevii nu au fost repartizaţi, iar acum, la a doua etapă de admitere, vor trebui să opteze pentru ocuparea unor locuri rămase libere. Cea mai mare medie cu care un candidat nu a intrat la liceu a fost în acest an 7,28.
Pentru cei rămaşi nerapartizaţi va mai avea loc o admitere computerizată pe 12 iulie iar în perioada 1-10 septembrie se va mai organiza o repartizare necomputerizată.
Deşi concurenţa a fost mare pentru unele specializări şi profiluri, 851 de locuri la liceu au rămas neocupate şi vor intra în cea de-a doua repartizare computerizată. Cele mai multe locuri rămase libere sunt la Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava, unde sunt disponibile 93 de locuri pentru etapa a doua a repartizării la liceu. La Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava au rămas neocupate 59 de locuri, iar la Colegiul „Samuil Isopescul” Suceava au rămas libere 43 de locuri în clasa a IX-a.
Judeţul Suceava se situează pe locul trei pe ţară în ceea ce priveşte numărul de locuri la liceu rămase neocupate, după Iaşi şi Bucureşti.
Precizăm că oricum nu exista nici o şansă ca toate locurile din liceele sucevene să fie ocupate în condiţiile în care oferta era mai mare decât cererea. La liceele din judeţul Suceava, anul acesta sunt 8.250 de locuri la învăţământul de zi, 150 la seral şi 390 la frecvenţă redusă, împărţite pe 275 de clase a IX-a, la zi, 5 la seral şi 13 la FR, iar numărul de candidaţi înscriţi a fost de 7.082.
Intră acum și în grupul de