Focar de diaree acuta la Hantesti


Intră acum și în grupul de

Nu mai puţin de 28 de persoane din localitatea suceveană Hânţeşti sunt afectate de BDA– boală diareică acută, după ce au băut apă din fântână, printre care şi un copil cu vârstă de sub 1 an. Printre cei afectaţi se mai află 3 copii cu vârste de 2, 3 şi 4 ani, mai sunt înregistrate 4 cazuri la grupa de vârstă 5-9 ani, 2 cazuri la grupa 10-14 ani şi 3 cazuri la grupa 15-19 ani. Restul cazurilor sunt înregistrate la adulţi şi persoane în vârstă.

„La nivelul localităţii Hânţeşti a fost identificat un focar BDA -boală diareică acută. În cursul zilei de luni, au fost diagnosticate 8 persoane adulte cu forme uşoare de gastroenterită acută, acestea nefiind internate la nivelul secţiei de boli infecţioase. Pacienţii sunt supravegheaţi de medicii de familie din zonă, fiind recomandat tratamentul adecvat şi asigurat de către DSP Suceava, fiind distribuite 100 capsule de Furazolidon”, precizează DSP Suceava.

Potrivit instituţiei, debutul primului caz a avut loc sâmbătă seara, dar persoanele nu au necesitat internare, formele fiind uşoare şi s-a administrat tratament etiologic.

Măsurile luate în focar sunt cele supraveghere clinico-epidemiologică, dezinfecţie, educaţie sanitară, vaccinare antitetanos şi anti-hepatită A la persoanele eligibile.

„Recomandăm în continuare populaţiei să respecte normele de igienă şi să consume apa din surse controlate. În cazul în care prezintă primele simptome de îmbolnăvire trebuie să se prezinte la medic. Consumaţi apă îmbuteliată, nu beţi apă direct din fântâni sau de la robinete; utilizaţi pentru prepararea alimentelor apă fiartă (fierbere aproximativ 30 minute ) şi răcită; consumaţi doar alimente ambalate sau bine preparate termic; nu atingeţi animalele moarte şi avertizaţi autorităţile în vederea evacuării acestora; evitaţi expunerea prelungită la frig/umezeală; păstraţi alimentele în condiţii igienice; respectaţi igiena individuală; la primele semne de boală (diaree, vărsături, dureri abdominale, erupţii pe piele, icter etc) să se prezinte la cel mai apropiat medic/spital; spălaţi-vă pe mâini după folosirea toaletei, înainte de a prepara masa; folosiţi WC-ul pentru nevoile fiziologice”, sunt recomandările făcute de către DSP.

De asemenea, DSP Suceava a distribuit 3.600 vaccinuri VTA (tetenic), 478 antihepatită A, 100 doze de vaccin tifoidic, 53.450 cutii a câte 50 capsule de clorom şi 600 kg de var cloros.

Au fost vaccinate cu VTA 474 persoane, cu vaccin tifoidic 16 persoane şi anti-hepatită 120.


Intră acum și în grupul de