Bărbat din Frătăuții Vechi, care ar fi provocat un accident fiind băut și cu permisul suspendat, și-a „îmbogățit” dosarul după ce și-a convins concubina să facă declarații false în cadrul cercetărilor


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au reținut un bărbat (41 ani) din comuna Frătăuții Vechi care a comis un accident rutier deși are permisul suspendat și a fost trimis în judecată într-un dosar privind conducerea sub influența alcoolului. Mai mult decât atât, el a încercat să scape de justiție convingându-și concubina să-și asume vina pentru accident.

Accidentul a avut loc în data de 28 octombrie. Atunci, un Opel Astra ieșit în afara părții carosabile, lovind în prealabil un podeț. Un martor a sesizat Poliția, spunând că bărbatul care a condus mașina este rănit.

Foto simbol

Însă în momentul în care polițiștii au ajuns la locul accidentului acolo era doar autoturismul. Verificările în baze de date nu au ajutat prea mult, mașina aparținând în acte unui localnic, însă în realitate a fost vândută de mai multe ori diferitor persoane.

Ulterior, la sediul poliției s-a prezentat o localnică care a declarat că ea a fost cea care a condus mașina. În cadrul cercetărilor, femeia nu a reușit să-i convingă pe polițiști care au avut suspiciuni privind cele relatate de femeie.

Astfel, cercetările au continuat și au condus la concubinul femeii. La o zi după accident, polițiștii i-au făcut o vizită la domiciliu și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul.

Totodată, declarațiile femeii se bat cap în cap cu relatările celor trei martori identificați de polițiști, care au observat că la volan era un bărbat.

Un alt detaliu importat e faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul rutier, acesta fiind trimis în judecată în cursul lunii decembrie 2020, sub aspectul comiterii infracțiunii de ” Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Totodată, el a fost examinat din punct de vedere medical, constatându-se că bărbatul prezintă excoriații și plăgi parietale stăngi, leziuni de violență care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, în condițiile datelor de anchetă, fără a se putea preciza cu certitudine modalitatea de producere. Din punct de vedere medico-legal nu se exclude producerea lor în condițiile unui accident rutier, (posibil prin lovire de părți avariate de mașină).

Ulterior, bărbatul a fost audiat în calitate de suspect ocazie cu care a negat fapta comisă, a declarat că nu a condus autoturismul și nu a fost implicat în accidentul rutier și că concubina sa este cea care a condus autoturismul și a fost implicată în accident.

Declarația lui a fost confirmată de către femeia astfel încât cercetările au fost continuate de lucrătorii de poliție sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”Conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercițiul dreptului de a conduce suspendat” și cu privire la comiterea infracțiunii de ”Fals în declarații”.

În aceste condiții, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și riscă o măsură preventivă.


Intră acum și în grupul de