Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina coordonează o campanie națională de informare și conștientizare în rândul tinerilor asupra riscurilor și efectelor traficului de copii


Intră acum și în grupul de

Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina coordonează o campanie națională de informare și conștientizare în rândul tinerilor asupra riscurilor și efectelor traficului de minori.

Campania va avea loc în perioada noiembrie 2021 – iunie 2022, în cadrul proiectului „ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie penală”, derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB),cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România.

Potrivit organizatorilor, peste 2000 de elevi din 40 de licee din județele Botoșani, Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Olt, Constanța, Bihor, Timiș, Cluj și municipiul București vor participa la această campanie de informare și conștientizare care va consta în ateliere de informare ce vor conține poveștile reale ale unor victime ale traficului de minori și informații despre metode de prevenire a unor astfel de povești. În aceste sesiuni, tinerii vor afla și despre experiențele trăite de victimele traficului de minori în traiectoria lor prin sistemul de justiție în căutarea dreptății.

Atelierele de informare vor fi realizate în fiecare unitate școlară de către un coordonator, care va participa la sesiuni de instruire cu specialiști din domeniul prevenirii traficului de persoane, ceea ce face ca campania să aducă un element de noutate prin utilizarea unui model de învățare tip cascadă și de la egal la egal.

La finalul campaniei de conștientizare din beneficiari elevii din licee vor deveni mesageri ai victimelor traficului de minori în numele căror vor solicita autorităților responsabile de a asigura copiilor accesul la o justiție prietenoasa atât prin intermediul artei stradale (pictură, grafică) cît și a demonstrațiilor publice și activităților de tip flash – mob ce vor fi organizate în 11 județe.

Organizatorii au subliniat că 596 de persoane au fost victime ale traficului de ființe umane în România anului 2020,  acesta sunt cifrele care indică amploarea acestui fenomen. Dintre acestea, 255  de victime doar din rândul minorilor: 29 de băieți și 206 fete. Aceste numere ne arată că traficul de persoane este un real pericol în rândul copiilor.


Intră acum și în grupul de