Riscându-și viața, profesorul Ioan Ilișescu s-a urcat pe acoperișul Spitalului vechi din Fălticeni, protestând împotriva demolării. El a fost sancționat cu avertisment


Intră acum și în grupul de

Profesorul Ioan Ilișescu s-a urcat pe acoperișul Spitalului vechi din Fălticeni în semn de protest împotriva demolării. Bărbatul de 70 ani a fost sancționat cu avertisment.

Cazul a avut loc luni, 15 noiembrie. În jurul orei 16:15, profitând de norul dens de praf care s-a ridicat în timp ce un excavator dărâma un perete interior, profesorul s-a urcat pe acoperișul clădirii.

El a declarat că nu va coborî până nu va fi oprită demolarea clădirii.

Cu toate acestea, Ioan Ilișescu a coborât după ce muncitorii i-au explicat faptul că edificiul se află într-o stare șubredă și se poate prăbuși.

Profesorul a fost sancționat de polițiști cu avertisment pentru „încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”.

Reamintim că Spitalului vechi din Fălticeni se demolează, iar în loc vor fi amenajate locuri de parcare și un parc. Acțiunea de dărâmare a clădirii de peste 150 de ani a început luni dimineața. Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat pentru News Bucovina că dărâmarea clădirii este făcută legal și era prevăzută încă din 1990 când s-a decis construirea noului spital.


Intră acum și în grupul de