Intră acum și în grupul de
O locuință din localitatea Petia, comuna Bunești, a fost afectată de un incendiu izbucnit din cauza coșului de fum.
Incendiul a fost anunțat miercuri, 17 noiembrie, la ora 19:41. Astfel, pentru lichidare au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu trei autospeciale de stingere, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, ctp. Alin Găleată.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la adăpostul de animale și la o locuință învecinată.
Flăcările au fost lichidate la ora 21:00, dar până atunci a ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați și s-au degradat planșeul și pereții interiori.
În același timp, pompierii au salvat adăpostul de animale și locuința proprietății învecinate.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum (burlan metalic) neizolat corespunzător față de materialele combustibile”, a precizat Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de