Intră acum și în grupul de
Până vineri, elevii din seria 2008-2010 ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni susţin examenul de absolvire. Potrivi purtătorului de cuvânt al unitîţii militare fălticenene, lt. Irina Ipate, festivitatea de absolvire va avea loc la sediul unităţii sâmbătă, 31 iulie 2010. „Sâmbătă, 31 iulie 2010, începând cu ora 10.00, se va desfăşura la sediul unităţii noastre ceremonia de absolvire şi acordare a gradului de sergent major primei promoţii de absolvenţi ai şcolii. La festivitate sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai comunităţii locale, personalităţi ale vieţii publice, reprezentanţi mass-media, precum şi părinţi şi rude ale absolvenţilor” precizează lt.Ipate.
Cei 150 de elevi, 13 fete şi 137 de băieţi, din seria 2008-2010 încheie cursurile de doi ani ai şcolii şi se gândesc deja la viitoarele locuri de muncă în cadrul structurilor teritoriale ale Jandarmeriei. Toţi elevii au situaţia şcolară încheiată la toate modulele din planul de învăţământ, sunt declaraţi „apt” medical şi s-au înscris la examenul de absolvire.
Prin susţinerea celor două probe, practică şi orală, candidaţii obţin media de absolvire care împreună cu media de şcolaritate formează nota după care se face clasificarea absolvenţilor din cele două şcoli militare, în vederea repartiţiei. Aceasta va avea loc în sistem videoconferință, sâmbătă, 31 iulie, după festivitatea de absolvire şi acordare a primului grad militar: sergent major.
La nivelul Jandarmeriei Române există două şcoli postliceale de învăţământ militar cu perioada de doi ani cu sediile în Drăgăşani şi Fălticeni. Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni a fost înfiinţată prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor la data de 1 noiembrie 2008, prin transformarea Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Fălticeni.
Intră acum și în grupul de