Intră acum și în grupul de
Polițiștii din Dolhasca au deschis un dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere în urma unui accident produs joi, 2 decembrie.
Concret, un autoturism marca Volkswagen Golf a intrat într-o clădire din Dolhasca unde funcționează un magazin.
În momentul impactului la volan se afla un localnic, fapt observat de martori.
La sosirea polițiștilor el avea un comportament agitat și vorbea incoerent. În acest condiții, bărbatul a relatat că mașina aparține concubinei sale.
Femeia ar fi cea care a condus mașina până la magazin, iar apoi a plecat la cumpărături lăsând mașina cu motorul pornit și fără să acționeze frâna de mână.
La un moment dat, în timp ce bărbatul fuma afară, a observat că mașina s-a pus în mișcare. Bărbatul s-a urcat din fugă la volan încercând să oprească autoturismul, însă fără succes.
Versiunea bărbatului a fost susținută de concubina lui.
Cu toate acestea, polițiștii au efectuat verificările necesare, stabilind că bărbatul nu are permis și era băut: 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, polițiștii au deschis dosar penal privind săvârșirea de către bărbat a infracțiunilor de: „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Intră acum și în grupul de