Intră acum și în grupul de
În cursul zilei de sâmbătă, 11 decembrie, două gospodării din județul Suceava au fost afectate de incendii, a informat sergent-major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava care a transmis și recomandările pompierilor pentru evitarea incendiilor specifice sezonului rece și nu doar. În ambele cazuri proprietarii au suferit atacuri de panică.
Incendiu în localitatea Băișești
În jurul orei 08:00, pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Băișești. La sosirea echipajelor, ardea interiorul unei camere de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință.
Au ars camera de locuit, pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătrați, elemente de mobilier, electrocasnice și s-au degradat celelalte camere din locuință.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 82 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior acesta fiind transportat la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs de aparate electrice lăsate sub tensiune.
Incendiu în localitatea Manolea
După amiaza un alt incendiu a izbucnit la o gospodărie din satul Manolea, comuna Forăști. La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință, dar și la anexele gospodăriei.
A ars acoperișul casei de locuit, construit din lemn și acoperit cu azbest, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și s-au degradat plafoanele locuinței cu bunurile din interior.
Pe timpul intervenției, echipajul SAJ a acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 62 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijlocul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură)
Recomandări:
Coșuri pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
Sobe cu şi fără acumulare de căldură
– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
– evitaţi supraîncălzirea sobelor;
– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.
Instalaţii electrice
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.
Instalaţii de încălzire
– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;
– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.
Intră acum și în grupul de