Intoxicatiile cu ciuperci ii ingrijoreaza pe reprezentantii DSP Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Tot mai multe persoane ajung la spital după ce consumă ciuperci culese de prin pădurile Sucevei, însă ceea ce îi îngrijorează pe reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava este faptul că în acest an se înregistrează mai multe cazuri faţă de anii anteriori.

„La nivel de DSP ajung rapoartele privind cazurile şi situaţiile deosebite trimise de spitale, iar în urma analizei nu se poate să nu se evidenţieze cazurile de intoxicaţii cu ciuperci. Chiar pe data de 1 august la Spitalul Judeţean a ajuns o femeie de 23 de ani şi un bărbat de 33 de ani cu o intoxicaţie destul de serioasă cu ciuperci”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. Adrian Popescu.

Acesta a precizat că, deşi în zona noastră nu cresc ciuperci care în urma consumului ar putea provoca decese, în unele cazuri pot fi afectate ireversibil celulele hepatice sau renale sau pot apărea alte afecţiuni.

Din luna mai, când au început să apară ciupercile, peste 20 de persoane au fost spitalizate în urma consumului de ciuperci, un bărbat de 29 de ani din Gulea- Dolhasca fiind internat cu „delir mistic”. La Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean, din cauza plantei cu efecte halocinogene, Mihai B. a început să se roage la Dumnezeu şi să strige în gura mare că-l vede pe Iisus Hristos. Potrivit declaraţiilor medicului urgentist Tiberius Brădăţan, pacientul era în „delir mistic”, acesta fiind unul dintre efectele ciupercilor otrăvite pe care bărbatul le consumase.

Medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul să sufere de vreo afecţiune psihiatrică, care să fi fost declanşată de ciupercile otrăvitoare. Bărbatul a fost supravegheat în secţia de Anestezie Terapie Intensivă.

„Dacă persoana nu cunoaşte, sau are dubii privind ciupercile, ar fi de recomandat să nu le culeagă ci să recurgă la magazinele de specialitate sau la culegătorii specializaţi care colectează pentru centrele ce funcţionează pe lângă ocoalele silvice. Acum nici cele cunoscute ca fiind comestibile nu mai sunt sigure. Sunt cazuri cu mutaţii genetice sau spori migraţi de la o ciupercă la alta ce transferă toxicitatea”, a explicat Adrian Popescu, subliniind că la cele mai mici semne după consum de ciuperci gătite, persoanele afectate trebuie să se prezinte la spital.


Intră acum și în grupul de