Intră acum și în grupul de
Incendiul din noaptea de sâmbătă spre duminică dintr-o gospodărie din Corocăiești a izbucnit după ce o pernă și mai multe resturi din hârtie au luat foc fiind plasate prea aproape de aragaz.
Din verificările efectuate de polițiști împreună cu lucrătorii din cadrul ISU Suceava, s-a stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui aragaz nesupravegheat lângă care era depozitată o pernă cu pene și deșeuri din hârtie care s-au aprins din cauza temperaturii mari degajate de aparatul de gătit.
Incendiul a afectat puternic în gospodărie bucătăria de vară și o anexă, la fața locului intervenind patru autospeciale din cadrul ISU Suceava și o formație civilă de pompieri voluntari din cadrul Primăriei comunei Verești care au localizat și stins incendiul.
În urma incidentului, a rezultat distrugerea în totalitate a bucătăriei de vară și a anexei, iar geamurile de la casa de locuit au fost degradate de căldura emanată de incendiu.
De asemenea o femeie a suferit arsuri de gradul I și II la palma dreaptă, produse în momentul în care a încercat să scoată din cameră materialul textil inflamat, dar nu a fost necesară transportarea acesteia la Spitalul Județean Suceava.
În acest caz se fac cercetări penale pentru „distrugere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de