Gura Humorului: Adolescent plasat sub control judiciar pentru furt. Într-o singură noapte ar fi spart trei locuințe, furând bunuri de 2.000 de euro


Intră acum și în grupul de

Un adolescent din județul Suceava a fost plasat sub control judiciar după ce ar fi comis mai multe furturi.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a informat că adolescentul este cercetat penal din 18 decembrie pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit procurorilor, într-o singură noapte el a spart mai multe locuințe, furând bunuri de 2.000 de euro.

„În noaptea de 12/13.12.2021, a pătruns împreună cu alte persoane prin escaladarea gardului în curtea persoanei vătămate, iar prin tăierea celor două lanțuri cu care era asigurată ușa de acces, și prin forțarea acesteia, au pătruns în interior de unde au sustras un TV marca Samsung de culoare gri, un casetofon cu display de culoare neagră și 6-7 pături noi de diferite culori. De asemenea au pătruns prin forțarea geamului tip pvc într-o altă locuință, ce se află în aceeași curte, iar din interior au sustras 7 pături noi, două seturi de lenjerii de pat, un TV de mici dimensiuni, o boxă, ambele de culoare neagră, un set de pahare marca Versace și o trotinetă electrică de culoare neagră. De asemenea au forțat și spart un alt geam tip pvc de la cel de-al doilea imobil, așa cum a fost descris mai sus. Totodată au forțat și  distrus parțial pereții de la cele două anexe aflate în aceeași curte, iar dintr-o anexă au sustras 4 covoare de dimensiuni mari și 4 covoare de dimensiuni reduse”, au descris procurorii furturile.

Drept urmare, în data de 17 decembrie adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi – plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.


Intră acum și în grupul de