Sucevenii reclama taxele abuzive impuse la rezilierea contractelor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Directorul coordonator adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Elena Oanea a informat într-o conferinţă de presă că au apărut noi reglementări privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

„Conform legii, dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi. Anumite clauze sunt expres prevăzute în lege ca fiind abuzive şi sunt considerate nule de drept. Legea 161/2010 completează lista clauzelor considerate abuzive cu prevederea contractuală conform căreia consumatorii trebuie să plătească o taxa de reziliere a contractului de prestări servicii, în sumă fixă, dacă solicită rezilierea înainte de expirarea perioadei minime pentru care a fost încheiat contractul” a declarat Elena Oanea.

Aceste modificări legislative sunt aplicabile atât contractelor aflate în derulare, cât şi contractelor încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ, 22.07.2010.

Directorul coordonator adjunct sucevean subliniază că tot mai mulţi consumatori se adresează instituţiei cu reclamaţii vizând operatori economici care refuză acceptarea denunţării, fără taxă a contractelor.

„Trebuie de subliniat că în ceea ce priveşte contractele aflate în derulare, consumatorii trebuie să înţeleagă că simpla modificare a actului normativ menţionat mai sus nu duce la anularea automată din contract a taxei de reziliere. Se consideră abuzive numai taxele de reziliere fără justificare economică, impuse de operatorul economic pentru a ţine consumatorul captiv. Nu este şi cazul contractelor încheiate pentru o anumită perioadă urmare acordării unor produse/servicii gratuite consumatorilor în cadrul unor promoţii. De exemplu, un telefon mobil gratuit sau cu reducere, modemuri, prestarea gratuită a serviciului pentru o anumită perioadă, etc,. Deci, nu sunt abuzive acele clauze care prevăd returnarea contravalorii unor beneficii acordate consumatorului la semnarea contractului, dacă valoarea acestor beneficii este cuantificabilă şi echitabilă prin raportarea la produse sau servicii similare de pe piaţă” a ţinut să precizeze Elena Oanea


Intră acum și în grupul de