Intră acum și în grupul de
Un incendiu a afectat, sâmbătă seara, o locuință din comuna Baia, focul pornind de la coșul de fum al casei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată, pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni și cei civili din SVSU Baia si Cornu Luncii, cu 5 autospeciale de stingere, au acționat, sâmbătă seara, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din Baia.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, cu pericol de propagare la întreaga locuință.
Incendiul a fost lichidat după o intervenție care a durat peste două ore.
În flăcări a ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați și s-au degradat planșeul din lemn, pereții portanți și alte bunuri din interior.
Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum amplasat ori neprotejat corespunzător față de materiale combustibile.
Intră acum și în grupul de