Intră acum și în grupul de
Doi șoferi din județul Suceava care conduceau, marți seara, autoturisme deși erau în stare avansată de ebrietate sunt cercetați penal după ce au provocat accidente soldate doar cu pagube materiale.
Astfel, marți la ora 18:32, Poliția Fălticeni a fost sesizată prin 112 că pe str. Ion Creangă din municipiu s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto se pare că se află sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, un bărbat de 34 de ani din comuna Rădășeni, Marius T. în timp ce conducea pe str. Ion Creangă din Fălticeni, din cauza neatenției a acroșat un autoturism Ford care era oprit pe partea carosabilă a sensului său de mers.
În urma accidentului rutier nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme.
Șoferul vinovat a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, recoltându-i-se probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Îna acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.
Tot marți seara, la ora 22:51, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Satu Mare, în apropiere de centrul comunei, s-a produs un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, fără victime, iar unul dintre șoferi este sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii s-au deplasat în mod operativ pe DJ 178B din comuna Satu Mare, unde în apropiere de centrul comunei au identificat un autoturism Audi A4, care prezenta avarii la partea din față și un autoturism Audi A6, care, de asemenea, prezenta avarii în partea stângă față.
S-a stabilit că autoturismul Audi A4 era condus de un tânăr de 23 ani, Constantin T. din orașul Milișăuți, iar autoturismul Audi A6, de un bărbat din comuna Grănicești.
S-a procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat că șoferul Audi A4 avea o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, celălalt avea o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat șoferul autoturismului Audi A4 a condus mașina pe DJ 178B raza comunei Satu Mare spre Țibeni, iar în momentul în care a ajuns în apropiere de centrul comunei, a pierdut controlul direcției de deplasare, ocazie cu care a intrat în coliziune frontală laterală cu autoturismul marca Audi A6 care circula regulamentar din sensul opus.
Șoferul băut nu avea asupra sa în momentul identificării, actul de identitate și permisul de conducere și a fost sancționat contravențional pentru faptul că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, fiind deschis și dosar penal pentru „conducere sub influența alcoolului”.
Intră acum și în grupul de