Intră acum și în grupul de
Trei tineri din Suceava cu vârste cuprinse între 24 și 30 ani, toți aflați sub influența alcoolului, au intrat cu mașina, sâmbătă dimineața în jurul orei 2:40, într-o bordură în fața Policlinicii Areni, iar la sosirea echipajului de poliție nu au putut spune care dintre ei era la volan.
Polițiștii care au fost sesizați de incident au identificat un autoturism Toyota Auris, care prezenta avarii în partea dreaptă respectiv far dreapta zgâriat, bara zgâriată în partea dreaptă, aripă înfundată în partea dreapta față și roata dreapta față deformată, iar lângă autoturism au fost identificați cei trei tineri cu vârste de 24, 27 și 30 de ani, toți vizibil sub influența băuturilor alcoolice.
Întrebați cu privire la stabilirea conducătorului auto, tânărul de 24 de ani a spus că cel de 30 de ani a fost la volan, acesta recunoscând acest lucru, dar ulterior și cel de 27 de ani a spus că este șoferul.
Ca urmare au fost testați ambii cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.77 mg./litru pur în aerul expirat pentru cel de 30 de ani și de 0,78 mg/l în cazul celui de 27 de ani.
Aceștia au fost conduși la UPU Suceava unde li s-au recoltat câte două probe biologice de sânge.
Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului Rutier care vor stabili cu exactitate conducătorul auto în urma vizionării imaginilor de supraveghere video surprinse cu body worn camera din dotare și în urma vizionării camerei de supraveghere video aparținând Primăriei Suceava.
Intră acum și în grupul de