Accident la Berchișești. Un șofer a intrat cu mașina într-un plop care s-a prăbușit pe șosea după ce a fost tăiat ilegal


Intră acum și în grupul de

Un plop tăiat ilegal de pe marginea drumului în comuna Berchișești s-a prăbușit, joi seara, în fața unui autoturism aflat în mers care a intrat în arbore, șoferul sesizând în ultimul moment căderea copacului.

Cercetările au stabilit că un bărbat din Drăgoiești mergea joi seara, în jurul orei 18:30, cu un autoturism VW Touran dinspre Corlata spre Măzănăești și a observat în ultimul moment cum un arbore se prăbușește pe șosea.

Mașina a intrat în coliziune cu arborele și a fost avariată în partea din față.

Șoferul a coborât imediat din mașină și a solicitat intervenția lucrătorilor de poliție.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat faptul că autori necunoscuți, au tăiat fără drept prin folosirea unui motofierăstru, un plop cu diametrul la cioată de 48/42 cm, proprietatea Primăriei Comunei Berchișești.

 Materialul lemnos provenit în urma tăierii ilegale a fost dat în custodie viceprimarului din cadrul Primăriei Comunei Berchișești .

 În acest caz s-a deschis un dosar pentru ”distrugere” și „distrugere din culpă” ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de