DIICOT Suceava a destructurat o grupare care folosea date de pe carduri bancare ale unor persoane din mai multe țări. 15 persoane sunt aduse la audieri după 26 de percheziții în București și șapte județe


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat, joi, un număr de 26 de percheziții domiciliare, în municipiul  București și județele Iași, Arad, Teleorman, Botoșani, Argeș, Vrancea și Ilfov, într-o cauză penală având ca obiect comiterea infracțiunilor de  constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Potrivit DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2015 – 2017, membrii unui grup infracțional organizat ar fi deținut date cu privire la carduri bancare aparținând unor persoane din diverse țări, cu care ar fi efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos, respectiv ar fi achiziționat diverse bunuri de la agenți comerciali din străinătate, bunurile fiind livrate pe teritoriul României, prin intermediul firmelor de curierat.

Datele de identificare ale cardurilor bancare ar fi fost obţinute în mod ilegal, fie prin achiziţionarea lor de pe diverse site-uri de specialitate, fie prin accesarea în mod ilegal a unor diverse platforme online.

Prejudiciul estimativ, cauzat de membrii grupului infracțional organizat, stabilit până în prezent, este de 300.000 de euro.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au fost conduse, în vederea audierii, 15 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. București, B.C.C.O. Iași, B.C.C.O. Pitești, S.C.C.O. Arad, S.C.C.O. Teleorman, S.C.C.O. Ilfov și S.C.C.O. Vrancea, al luptătorilor din cadrul S.A.S. Botoșani, S.A.S. Iași, S.A.S. Teleorman și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău, B.S.I.J. București, I.J.J. Teleorman și I.J.J. Argeș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.


Intră acum și în grupul de