Un tânăr din Plopeni s-a distrat cu o armă de tir trăgând în gardul unui localnic, iar acum este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 19 ani din Plopeni este cercetat penal pentru patru infracțiuni după ce a tras cu o armă de tir într-un gard al unui vecin provocând două scobituri în gard confecționat din tablă cutată.

Situația a fost sesizată sâmbătă Polițiștilor din Salcea de un bărbat de 35 de ani din Suceava care a spus că sâmbătă dimineața în jurul orei 0:20 o persoană i-ar fi provocat distrugeri la gardul locuinței sale din Plopeni acesta identificând două scobituri care ar fi fost provocate cu o armă.

Polițiștii au vizionat înregistrări video din imediata apropiere a locului unde s-a produs incidentul și au stabilit că fapta a fost comisă de un tânăr de 19 ani din Plopeni.

Tânărul a predat arma lucrătorilor de poliţie în vederea continuării cercetărilor, iar verificările au stabilit că acesta a folosit o armă neletală de tir sportiv și a recunoscut faptul că în noaptea respectivă a tras cu această armă două focuri în direcția gardului reclamantului făcând acest lucru din amuzament.

Polițiștii au stabilit că tânărul nu figurează ca fiind autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale ori neletale pe teritoriul României, iar arma identificată nu figurează în aplicație.

În acest caz s-a dispus urmărirea penale față de tânărul din Plopeni pentru „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” , „uzul de armă fără drept”, „distrugere”, „contrabandă calificată” .


Intră acum și în grupul de