Un șofer s-a ascuns în cabina autocamionului când a fost oprit de poliție.  Camionul nu avea plăcuțe de înmatriculare, iar șoferul are permisul suspendat


Intră acum și în grupul de

Un sucevean este cercetat penal pentru că a condus un autocamion fără permis de conducere.

Potrivit Poliției Suceava, sâmbătă la prânz, lucrători de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, care efectuau activități specifice în cadrul acțiunii organizate pentru prevenirea abaterilor la regimul circulației rutiere privind viteza de deplasare, a oprit pentru control un autotren marca Mercedes Benz Actros, care nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Cu ocazia deplasării la autoutilitara în  cauză, polițiștii au identificat în primă fază un bărbat care a coborât din partea dreaptă, iar autoutilitara era asigurată.

Acesta le-a spus polițiștilor că autotrenul a fost condus de Cezar U. care se află ascuns în interiorul cabinei.

Ulterior, acesta a descuiat autotrenul și a coborât din interiorul acestuia, declarând verbal că nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit faptul că șoferul are permis pentru categoriile Am, B1, B, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.       

În acest caz cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.


Intră acum și în grupul de