Nici un caz de meningita West Nile, in judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

În judeţul Suceava nu s-a înregistrat deocamdată nici un caz de meningită West Nile transmisă prin înţepătură de ţânţar, şi care poate fi mortală. O primă măsură este evitarea ţânţarilor. Şeful „Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Ludovic Abiţei, a precizat că va solicita administraţiilor locale să evalueze necesitatea dezinsecţiei în spaţiile publice, dar pentru populaţie recomandă cu insistenţă să salubrizeze subsolurile inundate, să repare conductele sparte şi să facă de urgenţă dezinsecţie.
„Baza este protecţia individuală. Deocamdată, în Suceava nu avem suspiciuni de boală şi sperăm să nici nu apară”, a spus dr. Abiţei.

Potrivit DSP Suceava, toate cazurile de meningită, meningoencefalită şi encefalită cu lichid cefalo-rahidian clar se internează la Boli infecţioase şi se investighează suplimentar prin puncţii rahidiene şi se păstrează probele.

Meningita West Nile se manifestă prin febră (temperatură peste 38 de grade Celsius), dureri de cap, vărsături, eventual erupţii cutanate- pete sau mici umflături care apar de la o oră la alta, odată cu celelalte simptome. După înţepătura de ţânţar, simptomele apar după 48 de ore, până la patru-cinci zile.
Virusul atacă sistemul nervos maturizat sau în curs de maturizare, copiii până la 15 ani având o oarecare protecţie. Persoanele în vârstă şi cu boli cronice asociate pot face forme mortale de meningită West Nile.

Această neuroviroză se transmite la om numai prin intermediul ţânţarilor şi nu este contagioasă direct, de la om la om. „În cazul apariţiei simptomelor este obligatorie prezentarea la medicul de familie sau în triaj la Boli infecţioase” subliniază reprezentanţii DSP Suceava.

Aceştia recomandă populaţiei să evite, pe cât posibil, expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi sau aplicând unguente şi spray-uri care pot îndepărta ţânţarii.

Totodată, oamenii sunt sfătuiţi să monteze plase contra ţânţarilor la geamuri şi uşi, să folosească insecticide şi să îndepărteze recipientele cu apă stătută.

La nivelul ţării, au fost investigate peste 80 de cazuri de îmbolnăviri compatibile cu infecţia West Nile şi, în acest context, în ultima săptămână au fost identificate 7 cazuri confirmate de infecţie, sunt în curs de confirmare două cazuri probabile, respectiv, 1 caz în curs de evaluare clinică. Judeţele în care s-au înregistrat aceste cazuri, sunt: Alba, , Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Mureş, Sibiu şi Teleorman. Toate cazurile înregistrate au fost numai la adulţi peste vârsta de 30 de ani, din care 2 s-au soldat cu deces datorită terenului biologic prin vârstă (de 75 şi 79 de ani), respectiv, boli cronice de fond preexistente.

La începutul lunii trecute, timp de trei zile, un număr de 14 localităţi din judeţul Suceava unde s-au înregistrat inundaţii, la care se adaugă şi municipiul Suceava au fost tratate împotriva ţânţarilor, substanţa fiind împrăştiată dintr-un elicopter.

Mai exact, împrăştierea substanţei (K-OTHRINE EC 25) s-a efectuat cu ajutorul unui elicopter de tip KA-26, aparat specializat în executarea de tratamente aviochimice, în următoarele localităţi: Arbore, Călineşti, Dolhasca, Dorneşti, Drăguşeni, Hânţeşti, Horodnic de Sus, Mihoveni, Milişăuţi, Mitocul Dragomirnei, Muşeniţa, Pătrăuţi, Satu Mare, Zvoriştea şi municipiul Suceava.


Intră acum și în grupul de