Un șofer beat care circula haotic pe DN 17 între Stroiești și Șcheia a fost oprit de polițiști


Intră acum și în grupul de

Un șofer din Berchișești este cercetat penal după ce a fost prins băut la volan și circula haotic pe DN 17.

Potrivit Poliției Suceava, marți seara, polițiștii au fost sesizați prin 112 că un autoturism Toyota circulă haotic pe DN 17 dinspre Stroiești spre Șcheia și este posibil ca șoferul autoturismului să fie sub influența băuturilor alcoolice.

Doi polițiști au identificat autoturismul respectiv pe strada Humorului din Șcheia și au făcut șoferului semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto conformându-se.

În mașină, pe scaunul șoferului se afla un bărbat de 56 ani din Berchișești care emana halenă alcoolică și care a recunoscut că a condus autoturismul mai sus menționat.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat și apoi a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Intră acum și în grupul de